duminică, 28 februarie 2016

The chiX-Files

Încercarea mea de a pune la dispoziție o traducere în limba română a seriei 10 a Dosarelor X, mă dă de gol ca fiind fan al francizei. Subtitrările au ieșit cum au ieșit, ținînd cont de faptul că m-a interesat mai mult rapiditatea și nu neapărat calitatea, însă nici producătorii seriei nu prea și-au bătut capul cu ce oferă spectatorilor.
Nu pot să nu recunosc că m-am bucurat să aud că există o serie 10 și pentru faptul că serialul de bază, prin cele 9 serii ale sale, nu prea s-a încheiat onorabil. Disensiunile dintre David și producători au direcționat  șandramaua într-o aterizare forțată pentru a da măcar senzația de încheiere, lucru pe care nu l-au reușit.
I want to believe - filmul, a mai resuscitat un pic audiența și parcă a a avut un pic de logică, pregătind terenul, în 2008, pentru o revenire. În 2016 s-a întâmplat minunea, dar cei 8 ani au trecut degeaba. Cred că și eu, dacă mă lăsau atâta timp, reușeam să vin cu un scenariu pentru miniserie și scoteam ceva demn de Scully și Mulder.
Pentru că gradul de așteptare era colosal și X-Files e un icon. Nu e Prison Break, la care n-am putut trece de episodul 3, sau serialul cu proști, Breaking Bad (nu cred că există idioți ca ăia în realitate), e o franciză care a impus alte standarde la vremea ei și a alimentat imaginația multora.
 Pe Mulder nu am avut tăria să-l urmăresc în alte producții, gen Californication, nu ar fi fost credibil pentru mine. Scully a dispărut din peisaj mult timp, singurul rol credibil a fost în The Fall unde mi-a făcut plăcere s-o urmăresc. În rest, de asta folosesc numele personajelor și nu ale actorilor, ei au fost și vor rămâne toată viața Scully și Mulder.

Chris Carter a declarat după terminarea miniseriei că aproape sigur va mai urma ceva în X Files, nu se știe când sau unde, dar în modul în care a dat chix cu brambureala sezonului 10 nu sînt sigur că mai sînt așa de nerăbdător.
Probabil se va face o tranziție suavă de la cuplul Scully-Mulder la Miller-Einstein ceea ce n-ar fi rău, dacă s-ar compensa pe plan creativ.

M-am bucurat doar pentru adierea de umor prezentă în seria 10, umor care a reușit să țină vii alte francize lungi, vezi Bones de exemplu, care reușește să fie antrenant chiar dacă ar putea deveni repetitiv ca scenariu. Umorul te scoate din plafonare, amestecarea intrigilor profesionale cu cele personale dau prospețime, tensiunea romantică între El și Ea devin condimente.
X Files a suferit la acest capitol, producătorii au pierdut un filon care le putea asigura cel puțin încă două serii dacă ar fi existat și un X Files cu cei doi agenți implicați romantic. Dar n-a fost să fie.
Dimpotrivă, parcă cei doi au refuzat să filmeze împreună pentru că mare parte din episoadele sezonului 10 au lungi perioade în care cei doi sînt în scene separate. O fi ceva, n-o fi? Nu știu.
Când am descărcat prima dată X-Files, ca să-l văd integral, nu ocazional la TV, era pe vremea când internetul era prin modem cu apel la Romtelecom sau prin cablu coaxial și viteza de descărcare era de 2,5kb/s. Dacă am stat atunci 4 luni să descarc 9 serii, probabil voi sta și acum să văd ce urmează.
Dar acum măcar m-am pregătit să pot fi și dezamăgit.

miercuri, 24 februarie 2016

Advertising cu spume la gură

Cred că nu există persoană pe lumea asta să nu aibă cel puțin trei orgasme săptămânale provocate de publicitate. Pentru că, spre deosebire de partenerul de viață, care te mai lasă baltă din când în când, publicitatea te iubește cu insistență, chiar cu forța (seamănă nițel a viol) și împotriva  tuturor celor spuse de tine, Ea insistă să te iubească.
De când faci ochi dimineața, pînă seara cînd pici răpus de economia de piață. Dacă pui mîna pe telefon, automat constați că ai 17 mailuri în care ți se explică pe ton răstit că
sigur ai nevoie de noua tigaie cu fierbere mocnită și enervată, tigaie ce vine acum cu capac de mikifonț, care e net superior capacului de pikifonț, pe care tot ei îl promovau acum două zile,
ți se explică ca la prost că trebuie neapărat să pariezi pe site-ul Looserbet punct com pentru că e imposibil să nu cîștigi, măcar experiență și două trageri gratuite la ruletă și ești un bou dacă nu apreciezi asta,
ești atenționat că la locul de muncă e musai să te joci cu tancul pe tankist-botist punct ro și că șefii tăi chiar se așteaptă de la tine să faci asta,
 ți se spune sincer, cu toată dragostea, că ai cucu cam mic și sigur trebuie să-ți cumperi niște pastile de mărire a penisului care dau rezultat garantat, ”că dacă ne enervezi îți arătăm și poze!”. Vecina mea celibatară, Lizica, nu poate nici în ziua de azi să-și dea seama cum poate ea să-și mărească penisul, dar asta e altă poveste...(poveste în care i-aș arăta eu cum să mi-l mărească pe al meu, dar nu mă lasă nevastă-mea).

Ca persoană civilizată ai învățat deja să comanzi online ceea ce-ți trebuie, fără să știi că în acest fel faci o cerere în căsătorie. WHAT?! Mda...Păi cînd dai click la ”finalizează comanda” ești în mod oficial căsătorit cu acel site, magazin virtual ce nu stă de vorbă cu tine fără să-i dai adresa de mail. E ca în viața reală. Cînd un potențial partener vrea să ți-o tragă, îți cere numărul de telefon. Un site care vrea să ți-o tragă îți cere adresa de mail. Și din acel moment, chiar dacă ai făcut o singură cumpărătură în acel butic virtual, te va bombarda cu tot ce-i vine la gură, la ofertă și la reducere.
 Degeaba cauți în mail link-ul pe care scrie clar ”dezabonează-te!” pentru că după ce-l accesezi și ți se spune că gata! ai scăpat de ei, peste 5 minute ți-o trage iar. Nu mai scapi. Te-ai căsătorit cu acel site și în ritmul în care el interacționează cu tine, probabil o să aveți și copii împreună.

Pe undeva, la drum de seară, ai vrea să dai drumul la televizor și să îți omori timpul cu ceva interesant.  Deja te-ai obișnuit că televiziunea e ca restaurantul congolez: îți oferim o friptură gratis dacă mănînci niște căcat cu bani. Vrei entertaiment? Ia colea și privește niște ”mesaje de interes public”....He, he, he. Pe cine dracu' o interesa public să-l vadă pe retardatul ăla de la produsele Frosta sau cine vrea să vadă reclame din ciclul ”Scuipi sânge cînd te caci în ghiuveta?” ?!

Te uiți la meci și ești măcar recunoscător că îl poți vedea pe el, pe meci, într-un colțuleț de ecran pentru că restul de spațiu e ocupat cu...chestii...de interes public. Ba chiar unele televiziuni, vezi ProstTV, nici nu se mai prefac. Îți arată pe față că ești un papagal. Îți rade imaginea cu meciul cu totul și-ți servește o porție de advertising direct în retină, în timp ce tu strîngi din cur ca prostu'...”o fi dat ăia gol...n-o fi dat”...


Chiar și site-urile unde intri pentru lectură, fie ele știri, sport, monden sau alte cucuvele de-astea, nu te lasă să respiri. Pentru că aceste site-uri primesc publicitate în funcție de afișări de pagină, nu te vor lăsa așa de sanchi să vi tu ca nesimțitu' să citești și să pleci, de parcă ești la tine pe tarla. Nu! În mod special, articolele de presă online au titluri incitante dar cam varză: ”ȘOC! A murit” sau ” INCREDIBIL! Se apropie de Pământ. NASA confirmă”. Cine, cum, de ce?
Păi ăsta e șpilul: dai click și vezi. Și constați la primul articol că săteanul Kbeki Kmungu din provincia Bungu-Bungu din Zair, a căzut din copac și l-a mîncat un leu (animalul nu moneda), iar la al doilea articol afli că o pietricică de 1 metru diametru vine spre Pământ cu viteză maximă și NASA confirmă că la impactul cu atmosfera terestră pietricica se va vaporiza. Adică un fel de bășină spațială. Tu rămâi ca prostul și te întrebi de ce dracu' te-a mâncat în cur să dai click, iar ei ramân cu clickul tău să facă un ban.

Pop-up. Favoritele mele. Cum dau click să văd un ceva online, cum se dezlănțuie iadul. Dacă ai Ad-Block, site-ul cu pricina te ia la 3 păzește: ”cum îți permiți mă nesimțitule să blochezi advertisingu' din care trăiește și copilu' nostru și din care mănîncă și gura lui o grisină? Dezactivează adblocu', că te ia mama dracu!”
Bineînțeles că nu știi cum să dezactivezi chestia mai repede și, de frică, lași și ușa de la balcon deschisă în caz de ceva. După aia începe distracția: dai click pe film, îți apare o blondă care îți spune că crema ta de mâini e de cacao în timp ce a ei e zuuper; dai din nou click pe film, îți apare unu' care te somează să plimbi calu' prin Metin; dai din nou click pe film, apare un doctor care îți arată noile pastile de slăbit FatAss cu care slăbești 5 kile în 3 minute dacă le iei și 2 kile în 5 minute dacă doar te uiți la ele.
Când, după multe pastile de slăbit și de mărit penisu', poți în sfârșit să activezi streamul video, apare un mesaj în care ți se spune că fișierul video nu mai locuiește la acea adresă. Hă, hă, sucker!

Personal, mă amuză cât de proști pot fi acești făuritori de reclame. Trebuie doar să suport un inconvenient și nu să pierd timp citind cretinătăți de mesaje care din partea mea sunt egale cu zero. Dar probabil există și idioți care cred că dacă iau pastile cu extract de vrăjeală, cucu lor se transformă în crosă de golf. Măcar de-ar fi așa, ar avea cu ce să-și dea peste bot.



miercuri, 17 februarie 2016

Antena 3 e...pe aici, pe undeva.

Nu mai sînt de ani buni spectator al televiziunilor de ştiri şi al televiziunilor româneşti, în general. Nu votez, nu am despre ce să mă informez, ţara asta nu are nimic în comun cu legea sau democraţia.
Cetăţeanul de rînd suferă de o singură hibă: nu ştiu ce dracu' mai caută în ţara asta, micile afaceri sînt sufocate de hoţi cu legitimaţie şi micii afacerişti se transformă în infractori pentru a supravieţui, marile afaceri se fac doar cu şpăgi ca şi afacerile, adică mari.
Partidele noastre s-au perindat toate pe la conducerea bordelului şi au acţionat cu poporul neaoş exact ca la un viol în grup: i-o tragem noi, după care şi voi puţin, iar noi...şi tot aşa. Că în 2016 salariul minim pe Romanika, aşezat frumos lîngă preţurile europene grase şi frumoase, este tot de 200 de euro, nu interesează pe absolut nimeni, mai ales că parlamentarii noştri sînt patroni şi ei săracii şi doar n-or fi idioţi să umble la solda sclavilor.
Ne place situaţia asta şi ne merităm soarta pentru că românul are treabă cu televizorul. Nu iese în stradă să dea foc la prefectură, n-are timp, la televizor sînt nişte chestii interesante. Am văzut personal, din greşeală, recunosc, o emisiune cu nişte neica-nimeni ce comentau cum s-au îmbrăcat alţi neica-nimeni la un eveniment monden (ce dracu' o fi ăla). Sublim. Cum să laşi asta pentru un prăpădit de marş social (marş în kizda mă-tii!)?

Mai nou, războiul lu' taica Băseanu cu Antena 3 îşi desfăşoară ultimul act din telenovelă, act care va lăsa televiziunile Intact în aceeaşi stare ca şi patronul Voiculescu: închis pentru curăţenie, în special înainte de alegeri.
Nu pot însă să fiu alături de grupul media. Nu le plîng de milă şi sper să fie închis. Ca cetăţean, am fost călcat în picioare şi ca angajat, şi ca pacient, şi ca plătitor de taxe, şi ca şofer, şi ca-consumator (he he), şi ca abonat la diverse servicii sau utilităţi. Şi eu a trebuit să stau capră în toate situaţiile, alături de toţi ceilalţi, fără putere de a riposta sau lupta. Grupul Intact  avea şi puterea financiară de a riposta, avea partidul lui Voiculescu, avea avocaţi, avea reprezentare media. Dar ei s-au mulţumit să plîngă pe la televizor. Că facem tocşouri cu aceaşi invitaţi, e frecţie la picior de cauciuc.

Şi la urma urmei, dacă românul nu vrea să asculte pe nimeni, atunci îşi merită soarta. La fel şi televiziunile lui Voiculescu. Dacă s-au mulţumit să joace democratic într-o ţară fără gram de democraţie, atunci...să le fie de bine.
Dacă un judecător este mutat pe loc în altă parte doar ca să dea sentinţa care trebuie, cum poţi să mai spui pe post "am încredere în justiţie"? Pe bune!?! Păi atunci, ia cu pâine să nu-ţi pice greu la stomac.

Din păcate, ceea ce lasă în urmă piaţa media e doar căcat, o mână de lătrători cu zgardă şi rabie se reped cu microfonul în mână acolo unde le spune stăpânul, transformând spectatorul într-un lache credul incapabil să înţeleagă care-i Geta şi care-i Veta.

Concluzia?
Prima: somn uşor televiziuni româneşti, existaţi degeaba.
A doua: Dragi români, priviţi cu încredere la Taraf TV. Pe ce se ceartă ăia pe la Ştiri nu are treabă cu voi. Ei trăiesc în altă lume cu care voi nu aveţi legătură.
Vă las, că începe "Mireasă pentru bou' meu", sunt mare fan.

vineri, 12 februarie 2016

Capt...pardon, Plutonier America!!

Americanii sunt idioți. Națiunea americană, ca nație, este o națiune idioată. Sigur, există individualități, valori și alte minunății pe care America le are, dar toate țările au cîte ceva în sensul ăsta, deci nimic ieșit din comun aici.
Da, unii ar putea să vocifereze...că nici noi, ca români, nu sîntem fitilu' de la lumînare și aș fi perfect de acord. Vai de mama noastră, noi mai sîntem și o nație săracă în afară de faptul că duduim de proști. Ca nație, desigur. Dar măcar noi nu facem filme patriotice, cu super-eroi ce triumfă permanent, eroi care mufează teroriști, alieni, conspiratori și ce dracu mai mufează ei pe acolo.
Spațiul aerian american este brăzdat frecvent de diverși Captain America, Spidermani, Supermani, X-meni, Batmani, Ironmeni și chiar Antmeni.


 Ce este de fapt „măreața” națiune americană? Un cancer. Să fim sinceri. Capitalismul cît de cît adevărat se găsește în Europa, nu în America. Americanii au o corpocrație, adică banu' vorbește. 
Marile crize economice tot de la americani au plecat, pentru că americanu', cînd are nevoie de bani, mai tipărește cîteva miliarde. Federal Reserve, care trage dolaru' la xerox, e o chestie privată, particulară care nu este reglementată de nimeni și care nu se supune nimănui. O fabrică de bani, la propriu. 
Dolarul, ca monedă, este hîrtie igienică. Wall Street, inima financiară a Americii, nu este decît o adunătură de hoți ce freacă hîrtia, care își vînd între ei maculatură, pe bani mulți și care se îmbogățesc producînd....nimic.

 Alt gropar marcă americană este banca. Bancă ce împrumută bani pe care nu-i are și nu i-a avut niciodată. Bineînteles că banca nu are nici o problemă să ceară dobîndă la suma imaginară pe care ți-a împrumutat-o. Orice biznis care vrea să se dezvolte apelează la bancă pentru capital și din acel moment muncește și produce ca să plătească dobînzi. Cu alte cuvinte, cel care produce CEVA muncește pentru ăla care stă în cur și trimite somații de plată.
Un alt cadou, de care în ultima vreme s-au bucurat țările arabe, este războiul permanent al americanilor contra tuturor. Ei se luptă cu ....teroriștii. Care or fi ăia, numai ei știu, dar sună mișto. 
Nu degeaba s-a chinut clica lui Bush să radă Turnurile Gemene. Le trebuia motiv să poată să atace pe oricine. Te-ai scăpat pe colacul de la wc doi stropi, ești terorist. Ai petrol, ești terorist. Țara ta trebuie mulsă de resurse valoroase, americanu' te atacă....pentru că ești un nesimțit de terorist. 

 Rețeta cu „teroristul” e cea mai mișto găselniță de la executarea lui JFK încoace. „Teroristul” e ceva vag, nu are față, domiciliu sau număr de telefon. Dacă nu i se mai scoală lu' Obama într-o dimineață, poate să atace orice țară slab apărată pe motiv că....”am primit informații că în această țară există doi teroriști periculoși....unul blond și celălalt fără dinți”.  Simplu ca bună-ziua. Și....ajungem la vorba mea, toți americanii îl aprobă, War against terror neică, nu glumă, pentru că....ați ghicit....sînt idioți. 

La fel de idioți ca atunci cînd își ”aleg” președintele. Stai, că aici trebuie să mă tăvălesc un pic de rîs....așa. 
”Cel mai puternic om al lumii” este de fapt un papițoi. O păpușă pe sfori, manevrat de ăia care stau în spate, miliardarii care decid tot ce trebuie făcut pentru ca ei să facă un bulion de dolari. Că mor niște oameni, milioane, căcat...aia e doar statistică. 
Candidații pentru președenție vin doar din două canale: Partidul Republican sau cel Democrat (puteau la fel de bine să se numească Tom şi Jerry, Pic şi Poc sau Lolek şi Bolek). 
Orice papagal independent ce vrea să se arunce în luptă, n-are nici o șansă, indiferent cîți bani are sau ce bune intenții îl mînă în luptă. Presa....argați media....te macină ca pe bobul de cafea și te scuipă printre dinți ca Mărgelatu'. 
Nici partidele nu propun un singur candidat, ci mai mulți, organizînd alegeri interne. Abia apoi sînt desemnați ”candidații” care se luptă la final pentru premiul cel mare. In felul ăsta, dubla filtrare a candidaților face imposibilă ascensiunea unui independent și face posibilă doar alegerea celui care trebuie să cîștige. Și în final, ce contează, dacă nu iese daravela cum trebuie, falsificăm alegerile ca atunci cînd Bush, un gîngav oligofren, a fost montat în al doilea mandat.
Trebuie să recunosc, păpușarii au devenit mai inventivi, propunînd acum un pic de diversitate. Un președinte negru? No problem. Urmează un președinte femeie. Se încălzesc pe margine: presedintele latino, președintele poponaut, barbatul cu trei coaie și un minor de 7 ani. 
Dar se pare că suferă un pic și de lipsă de cadre: l-au avut pe Bush Sr., l-au pus pe fiu-su' și acum în 2016 candidează nepotu-su'. L-au pus pe Clinton acum o vor pe nevastă-sa. Clintonica a cîștigat popularitate foarte multă deoarece l-a susținut pe Clinton în scandalul iscat de faptul că masculul ei i-a dat cu lebaru` prin guriță lu' donșoara Monica. Deci America poate avea un președinte femeie din cauză că altă femeie la supt de prepuț pe bărbat'-su'. Mai sublim de atît se poate?

Atîta timp cît sforile sînt la aceeași oameni, punem ce vreți voi. 

O bomboană americană cu iz de căcat (la propriu) vine foarte puternic tot dinspre cea mai măreață națiune: homosexualul. Cei care o sug în sfincter au mare căutare în Statele Tîmpite ale Americii. E foarte cool acum să fi gay. Sînt super-mega-promovați la fiecare minut în toată media, în seriale, în filme, reality-show-uri, panouri publicitare și pachete de biscuiți cu surprize. În capul copiilor și adolescenților este deja plantată adînc ideea că e de bon-ton ca Gigel să facă lecțiile cu Ionel numai după ce și-o sug reciproc. 

Aceași grupă de vîrstă este bombardată psihologic zilnic cu ”modele” de viață demne de urmat. Ca și la noi, jeguri feminine și masculine sunt etalate pe toate programele TV în diverse ”tocșouri” sau ”rialiti șouri” unde prestează cu pasiune, demonstrînd de ce specia umană nu prea este o formă de viață inteligentă. 
Drept urmare, cu asemenea corpocrație, politicieni, educație și modele de urmat, nu cred că greșesc atunci cînd spun că americanii sînt idioți. Dar să fim optimiști, generația viitoare are șanse să fie și mai și.